Frantz e “Curios din nastere” sa incerce Power Plate-ul

2 aprilie 2015
06/Apr/2015
17 aprilie 2015
01/May/2015

Frantz e “Curios din nastere” sa incerce Power Plate-ul

De cand ma stiu pe aceasta planeta obisnuiesc sa fac sport saptamanal si niciodata n-am facut din asta un mare caz. E o nevoie fireasca, e precum aerul pe care-l respir. E o dorinta ce-mi izvoraste din interior, e ceea ce sufletul imi cere si stim cu totii ca nu e bine sa te joci cu astfel de dorinte intrinseci. Vin din vremurile in care oamenii intelegeau sportul ca pe un lifestyle, nicidecum o ustensila a carei principala menire este de a prinde in cursa atentia sexului opus sau de a hrani un ego direct proportional cu marimea muschilor care, intre noi fiind vorba, incearca sa ascunda o inteligenta emotionala mica in spatele unui zid.

Si nu stiu felul in care va ingrijiti trupul sau daca o faceti, dar eu ma pregatesc de o noua provocare, un nou proiect menit sa-mi armonizeze si mai mult formele corpului. In acest sens am pus ochii pe un aparat care mi-a atras atentia inca de la aparitia lui in Romania – este vorba despre Power Plate, dar pe care nu l-am incercat. Nu inca.

Mai multe despre acest aparat puteti citi aici, aici, aici sau aici. Sau la un click distanta, pe intreg internetul.

Ei bine, ideea mi-a venit plecand de la o discutie cu Cristi Stanescu, un fost coleg de modeling si actual trainer specializat pe acest aparat. Era dupa o partida de fotbal si ne-a venit ideea de a colabora in acest proiect pe care mi-l imaginam de mai demult. Apoi am stabilit o intalnire cu Mihaela Petreanu, managerul “Del Mar Med Spa”, o femeie cool cu o minte analitica (zodia fecioara, e firesc – zodie in care sunt norocos sa am ascendentul) care probabil o ajuta destul de mult in gestiunea acestui business dar si cu o calitate interioara pe care nu multe femei o au – ma refer la rafinamentul care nu se poate cumpara niciodata.

Desigur, cine ma cunoaste stie cat de important este pentru mine sa lucrez cu oameni draguti, buni, inteligenti si deschisi la minte, si nu mi-a luat mult timp sa inteleg ca totul era perfect.

Restul e istorie, proiectul a inceput din acel moment sa se desfasoare iar Mihaela l-a pecetluit oferindu-mi un mar. Ce simbol putea fi mai elocvent?

Daca raportam aceasta situatie la cea biblica in care Eva era ispitita de sarpe sa guste dintr-un mar, vrajindu-l mai departe si pe Adam sa intre in “hora pacatului” interzis de Dumnezeu, ar trebui sa-mi fie teama de un Dumnezeu al Gym-ului care ma va invita la o partida de skandenberg doar ca sa ma umileasca zi de zi, dupa care va si posta pe facebook. Dar vedeti, eu unul stiu ca “barbosul” ma iubeste si niciodata nu mi-ar face una ca asta.

Muschilor, vin dupa voi, rabdare, inca putin… va voi declara razboi timp de 2 luni si pe masura ce ma voi antrena voi impartasi rezultatele.

 

Articol realizat de Frantz Adrian Diaconescu

Leave a Reply